Cel de-al doilea proiect din anul II consta intr-o locuinta unifamiliala, cuplata la calcan, pe un teren aflat in Bucuresti, facand parte din Parcelarea Calarasilor (zona Piata Muncii).
Doua coordonate fundamentale luate in calcul pe parcursul proiectului au fost caracterul locului si semnificatia locuirii individuale.
A sta la casa inseamna, totodata, a sta la curte. Semnificatia acestui tip de locuire este o legatura mai stransa cu exteriorul, o apropriere a acestuia. Daca pentru un apartament de bloc, curtea va fi mereu afara, pentru o casa, curtea este parte din ea. Intr-o oarecare masura, acel afara devine inauntru. Gradina ta. Coltul tau de natura. Copacul la umbra caruia te poti adaposti de o zi torida. Poteca marginita de flori si zgomotul portii care te intampina seara...
Cum se resimte insa aceasta curte, care este infatisarea ei? In zona, in special pe timpul verii, vegetatia formeaza o bariera vizuala puternica, imbracand imaginea caselor cu verdele frunzelor. Insa terenurile sunt mici si nevoile interioarelor spatioase sunt in defavoarea curtilor, care raman adesea doar niste resturi.
Prin urmare, a sta la casa presupune a avea o curte, iar curtea inseamna deschidere catre vegetatie si lumina. De aceea, am ales sa proiectez o casa-gradina, in care aceasta legatura sa fie resimtita de la fiecare nivel, in care fiecare incapere sa se deschida catre curte, din dorinta de a sterge bariera rigida dintre interior si exterior.
Transformarea vegetatiei cataratoare in element de arhitectura se face atribuindu-i rolul deja existent in imprejurimi: acela de opacizare, de bariera vizuala, de filtru. Insa, datorita perforatiilor zidurilor, ea nu se limiteaza la acoperirea unui zid, ci poate fi resimtita din interior, "invadandu-l" si oferindu-i astfel o legatura directa cu natura.
Casa este structurata pe 3 niveluri, parterul fiind destinat zonei de zi, in timp ce etajele cuprind zona de noapte. Atat dormitoarele copiilor, cat si cel matrimonial sunt compuse dintr-o "camera interioara" si o "camera exterioara" - o gradatie a spatiilor, in care exteriorul devine el insusi inauntru.
Spatiile servante sunt amplasate in zona calcanului, lasand o suprafata generoasa spatiilor de locuit. Acest fapt induce imaginea "dizolvarii" calcanului, intr-o trecere de la zidul plin, impenetrabil, catre peretele exterior perforat si vegetatia care il imbraca, intr-o incercare de a-si reintra in drepturi.
Și.. care este relația propunerii tale cu contextul ?
ReplyDeleteDupa cum am spus in articol, am remarcat impactul pe care il are vegetatia in zona, acela de bariera vizuala, si i-am oferit o interpretare arhitecturala. De asemenea, prin numeroasele goluri, am incercat sa ofer o relatie mai stransa a interiorului cu exteriorul. Aceasta este, in opinia mea, un aspect definitoriu al locuirii la casa si din pacate, in cazul constructiilor existente in jur, este minimala.
ReplyDeleteRealizezi că iedera se cațără pentru că așa îi este firesc, nu ? Nu poți face arhitectură din vegetație, ea poate fi doar o nuanță; e doar un înveliș sau o barieră.
ReplyDeletePlus că nu este specific zonei o astfel de tratare a fațadei.
Îmi repet întrebarea pentru că ai omis să răspunzi la ea : relația cu ceea ce este deja acolo. Nu mă refer la interior-exterior. Ci la casa ta și casa vecină. La casa de vis-a-vis. La stradă. La clinica din spate. La biserică poate, că e și aceasta o prezență.
Va multumesc pentru intrebare. Nu am omis sa raspund, insa voi reveni de aceasta data cu o expunere mai detaliata pentru a-mi clarifica punctul de vedere.
ReplyDeletePersonal, consider ca vegetatia poate participa in arhitectura nu doar ca un adaos estetic, ci ca insasi generatoare a mediului de locuire. Desigur, aici poate interveni o componenta subiectiva: cum percepem relatia interior-exterior, vegetatia fiind un element specific exteriorului. Locuinta a semnificat dintotdeauna adapost, retragere din calea fenomenelor naturale, un spatiu conceput si controlat de om - acel "inauntru" in care ne regasim identitatea si confortul. Odata cu optimizarea mijloacelor tehnice, apare si tendinta de a regandi acest spatiu, de a-i oferi noi valente in afara de aceea de adapost/refugiu. Locuinta moderna se deschide - spre lumina, spre privelistea din jur sau chiar spre vegetatie. Ne putem permite sa iesim din limitele unei "masini de locuit" si sa ne intrebam cum ne putem familiariza si insusi acel exterior de care, de obicei, ne separam si ne inchidem. Vegetatia reprezinta o legatura cu natura, o reintoarcere la firesc. Chiar daca nu e o componenta uzuala a arhitecturii, de-a lungul timpului ea a facut parte din preocuparile arhitectilor, tratata fie ca peisaj, ca scenografie a cladirii atunci cand terenul permitea acest lucru, fie ca invelis - aceasta din urma fiind o abordare contemporana care integreaza natura in constructie si care se adapteaza conditiilor din marile orase, acolo unde lipsa terenurilor impiedica dezvoltarea vegetatiei la sol. Prin urmare, a face arhitectura din vegetatie poate constitui un raspuns pentru necesitatile actuale. Nu este un raspuns unic si inatacabil, ci mai degraba o propunere, o alternativa, o interpretare deschisa diverselor opinii.
Pentru a va raspunde mai detaliat la intrebarea initiala, relatia cu contextul este una de interpretare si complementaritate. Fatada cu iedera nu constituie un specific pentru o anumita zona, ci mai degraba o particularitate, un element singular. In proiectul meu, dispunerea plantei cataratoare este atat expresia unui mod de viata (dorinta de a readuce natura in prin plan chiar si pe terenurile mici din oras), cat si o metafora. Terenul propus pentru proiect este in prezent acoperit cu vegetatie, ca o gradina. Incercarea proiectului meu a fost a pastra aceasta calitate, aceasta componenta naturala cand se adauga pe teren o locuinta; cum se poate coabita cu vegetatia, cum te poti apropia de natura intr-un spatiu limitat. Casa nu preia un mod de locuire existent, ci ofera o alternativa, in acord cu scenariul de viata propus.